30
Posted by: carlitos on: 03/12/2009
Nu este baş cea mai fericită zi din viaţa mea, bolnavă fiind şi ţintuită cu ochii în tavanul mai galben ca mine, ascultând plictisită liniştea apăsătoare din casă – într-un moment în care mi-am pierdut deja răbdarea pentru orice: programe tv, citit, jelit, dormit, visat, plănuit…
Am avut şi zile mai bune, mai vesele, mai pline de viaţă şi culoare. Mai animate. Şi vor mai fi şi altele, la un moment dat. Azi însă nu. Poate mâine. Sau poate duminica ce tocmai a trecut.
p.s. Ba da, am şi alte haine. O mulţime. Dar îmi place rochia mea “cu burtă”.
Cum se joacă măzărichile
Posted by: carlitos on: 20/11/2009
Lăsasem această poveste deoparte, pentru că e atât de frumoasă, încât merita neaparat locul ei separat in micul nostru jurnal de bord.
S-a întâmplat la ecografia de zilele trecute când, la un moment dat, doctoriţa mi-a arătat ceea ce ea a numit un “joc conştient” între cele două măzărichi, o formă de intercaţiune voluntară, conştientă, care depăşeşte cu mult sfera impulsurilor primare ce le ajută, de exemplu, să dea din mănuţe şi din picioruşe… Doctoriţa mi-a explicat că aceste forme de joc, mai ales în sarcinile multiple, apar de foarte timpuriu, însă sunt greu de prins pe ecograf, fiind sporadice… am fost, deci, norocoasă să surprind acest moment.
Măzărichile se jucau împreună. Întoarse cu faţa una spre cealaltă, fiecare îşi trăgea la piept mănuţele şi genunchii, apoi o împingea cu toată puterea pe cealaltă, prin peretele despărţitor. Cealalată se lăsa împinsă, plutea preţ de câteva secunde, apoi se pregătea de contra-atac, executând aceeaşi manevră de împingere, cu mânuţele şi picioruşele… prima plutea şi ea, împinsă de surioara ei… şi, din nou, reacţiona… Au făcut chestia asta minute în şir, până când, probabil, s-au plictisit.
A fost incredibil să realizez că acele două mogâldeţe, de mărimea unei linguriţe de cafea fiecare, ştiu deja şă relaţioneze una cu cealaltă, dovadă că sunt – cumva – conştiente de prezenţa celeilalte în apropiere… Sunt sigură că e aşa. Înţeleg că e un nivel de conştiinţă primar, rudimentar probabil, însă nu pot să nu mă gândesc mereu că orice lucru care se întâmplă cu ele şi în jurul lor, bun sau rău, le va influenţa într-o oarecare măsură dezvoltarea viitoare…. De aceea încerc să am grijă la orice ar putea să le facă rău. Agitaţie, stres, zgomot deranjant, mişcări bruşte… nu vreau să le supăr cu nimic. 
Cum arată o măzăriche la 16 săptămâni?
Posted by: carlitos on: 19/11/2009
Aşa:
Şi da, ne face cu mânuţa!
p.s. Nu mai ştiu care dintre măzărichi era, tind să cred că Măz-doi cea cuminţică…
Okey. Şi pentru că am avut plângeri că nu mi se vede burtica suficient de bine cu rochia de zilele trecute, revin cu o nouă “parada modei” pentru mămici:
Are mama o fetiţă cât un ghemotoc… La propriu. Şi la dublu.
Posted by: carlitos on: 18/11/2009
În colţul din dreapta sus, Măz-unu îşi făcea antrenamentul zilnic dând energic din mânuţe şi picioruşe, parcă încălzindu-şi muşchii pentru un meci de box. După câteva tentative eşuate de măsurare, am abandonat misiunea de recunoaştere şi ne-am prefăcut că plecăm în treaba noastră, spre păstaia lui Măz-doi.
Undeva în spate, în colţul din stânga jos, Măz-doi aştepta într-o poziţie extrem de relaxată interacţiunea cu cele două creaturi enervante din afara burticii, adică eu şi doctoriţa, care urmau s-o măsoare şi s-o studieze cu maxim de atenţie şi curiozitate. Nimic din agitaţia de vis-a-vis a lui Măz-unu nu părea să-i perturbe starea de lene şi relaxare. După câteva măsurători de rutină, a început să-şi mangaie faţa, cu mişcări atente şi cochete. Cred că eram plictisitoare, tot apăsându-i şi înghiontindu-i corpul, fără să facem să se întâmple nimic mai interesant.
După câteva minute bune de consultaţie, am întrebat într-o doară, fără mari speranţe pentru un răspuns exact: Oare nici acum nu se vede ce sunt? Poate data viitoare se va vedea?
Doctoriţa mi-a răspuns amuzată, arătându-mi ceva nedefinit pe ecran, undeva unde se presupune că ea putea descifra sexul lui Măz-doi: Dar am văzut de la început! Aici avem 100% o feţiţă… Uite, se vede foarte clar!
Mă uit. Habar n-am ce se vedea acolo, eu cu certitudine nu distingeam nimic care să aducă macar cu o parte a corpului uman, oricare ar fi fost ea. Dar am mizat pe experienţa doctoriţei. La urma-urmei, şi dacă s-ar înşela, n-ar fi nici prima nici ultima care să ofere surprize… chiar şi la naştere mă pot aştepta la o răsturnare de situaţie.
Apoi ne-am întors, prin învăluire, la Măz-unu. Tactica se pare că a funcţionat, întrucât am luat-o pe nepregătite, într-un scurt moment de respiro şi, între alte două tumbe, un triplu-şurub, un echer cu deschidere şi un flic-flac, am reuşit s-o imobilizăm preţ de câteva secunde, cât să putem avea un verdict final: 90% fetiţă, ca şi surioara ei.
Prin urmare, situaţia se prezintă aşa: avem două măzărichi de 14 cm lungime fiecare, cu diferenţa că Măz-unu, fiind atât de activă, nu are foarte mult timp să asimileze, căntărind doar 120 grame, cu 20 grame mai puţin decât surioara ei, mai leneşă şi mai sedentară.
Vestea m-a bucurat enorm, deşi îmi dau seama că orice mi s-ar fi spus, aş fi fost la fel de încântată. Totuşi, două fetiţe!… care e foarte probabil să fie diferite, să arate diferit, să aibă personalităţi diferite… e minunat! Două căpşoare unde să pot prinde clipsuri şi fundiţe, două pretendente la rochiţe şi alte accesorii cochete… e minunat! 
Îmi făceam deja planuri ce frumos ar fi să avem o fetiţă cuminte şi liniştită, iar cealaltă să fie zvăpăiată şi agitată, mereu pusă pe şotii… imi imaginam în ce măsură una ar putea-o influenţa pe cealaltă, când şi cum Măz-doi ar putea s-o tempereze pe surioara ei, iar Măz-unu s-o provoace şi s-o agite înapoi… Hehehe! Ce de treabă ar mai avea ele de făcut împreună, pe măsură ce vor creşte! Şi ce relaţie strânsă şi frumoasă ar putea avea una cu cealaltă, pe parcursul întregii vieţi! Şi ce destine diferite ar putea avea!
Revenind la “detalii tehnice”, în burtica noastră se petrec, săptămâna aceasta, o mulţime de lucruri interesante!
- măzărichile au învăţat să sughită şi o fac deja destul de des, chiar dacă eu încă nu simt. nici nu mă mir, la cât de des le pomenesc!
- e un fel ciudat de a spune, dar acum pumnii lor sunt de dimensiunile unor boabe de mazăre, atat cât erau ele cu nici 10 săptămâni înainte!
- măzărichile au deja gene, pot clipi şi pot chiar să-mi facă cu ochiul! pot să se încrunte, să se strâmbe… şi sper că deja o fac, pentru că le va prinde foatre bine în viaţă să fie expresive!
- ele privesc în jurul lor şi, dacă lumina exterioară e suficient de puternică, pot distinge lumina de dincolo de burtă! de asemenea, având deja format aparatul auditiv, ele pot de acum auzi sunete din lumea de afară…
Bun. De diseară începem şedinţele de bronzat burta la veioză, să se bucure şi măzărichile de puţină diversitate. Şi neapărat trebuie să-mi rezolv de urgenţă problemele cu gâtul iritat şi tusea… ca să mă pot apuca de cântat! Păi nu?!
Foto-jurnal: Săptămâna 15+
Posted by: carlitos on: 14/11/2009
Intrăm astăzi în săptămâna a 16-a. Îmi dau seama, cu surprindere, că ne apropiem vertiginos de mijlocul perioadei de sarcină; zilele zboară mai repede decât credeam şi deja începe să mă cuprindă panica, gândindu-mă la naştere şi la ce va urma…
Mi-am propus ca din două în două săptămâni să imi pozez ceea ce în curând se va transforma din “burtică” în ditamai “burtoiul”… Nu ştiu dacă mai încap în rochiţa maro pentru multă vreme, ca să fac o comparaţie vizuală cât mai exactă… deocamdată am spaţiu în ea, deşi schimbările devin – pe zi ce trece – tot mai evidente. Cel puţin eu mă văd tot mai rotundă, în fiecare zi.
Vestea bună este că mă simt extraordinar în pielea mea. M-aş îmbraca numai in haine mulate, mândră nevoie mare de căsuţa rotundă a măzărichilor. Deşi obosesc din ce în ce mai uşor, încă n-am atins punctul în care să înceapă să mă incomodeze dimensiunile burţii… sau să mă încurce la ceva. Aşa că profit la maxim de această perioadă, ca să mă îmbrac cu toate bluzele şi rochiile stramte, pe care mă jenam să le port înainte de sarcină… ca să nu mi se vadă colăceii. Acum am scuză să se vadă orice!
Aştept cu nerăbdare primele mişcări, primele semnale din burtică! Şi mai ales ecografia de zilele viitoare… a trecut deja o lună de la ultima întâlnire cu Măz-1 şi Măz-2!
Dragoş a sesizat că încep să umblu cu paşii unei răţuşte… lipa-lipa, cu mers legănat şi grijuliu… Eu aş spune că imit, mai degrabă, mersul unui pinguin. Şi nu m-am îngrăşat decât primele 6 kg!… Mă pregătesc, deci, psihologic, pentru mişcarea prin rostologolire din ultimul trimestru. Şi pentru o explozie a cântarului, la un moment dat.
Okey, recunosc… am fost o mămică denaturată şi am ratat, din greşeală, întâlnirea de săptămâna acesta, cu măzărichile… 
M-am prezentat miercuri la cabinet, plină de emoţie şi entuziasm… ca să aflu că programarea fusese pentru ziua de marţi. Se confirmă, astfel, teoriile despre amnezia temporară în sarcină… Altfel nu-mi explic ce s-a întâmplat în capul meu! Rămâne să mă revanşez zilele următoare, dacă nu cumva se va întâmpla să uit din nou.
Ajutaţi-mă să dorm noaptea!
Posted by: carlitos on: 12/11/2009
… pentru că e cel mai suparătăr şi obositor lucru*, pe care nu reuşesc să-l înving cu niciun truc!
Aşadar, cine cunoaşte secretul unui somn adânc şi liniştit în noapte, să-l mi-l împărtăşească cu încredere… promit să mă revanşez!
* exceptând migrenele.
Învăţături pentru femeie (şi nu numai)
Posted by: carlitos on: 06/11/2009
Nu vreau să încarc blogul cu texte care nu ţin de sfera noastră de interes, şi anume Măzărichile, însă nu ma pot abţine să nu împartăşesc cu voi câteva învăţături pentru femeie (şi nu numai), găsite din întâmplare pe internet. Am avut, citindu-le, o revelaţie: de aia se duce naibii societatea noastră şi nucleul ei, familia!… pentru că adevăratele valori morale sunt luate în derâdere şi complet ignorate în virtutea a ceea ce noi, “femeile moderne”, numim independenţă şi emancipare…
Lăsând gluma la o parte, nu vi se pare bizar cum am uitat, parcă, cu toţii, să mai avem grijă de familie, de unitatea ei… cum majoritatea uită premisele cele mai importante ale consolidării unei căsnicii: dragoste, respect, comunicare, prabuşindu-se în rutină şi resemnare sau, mai rău de atat, dedându-se la treburi “imorale şi murdare”…
Oare cum ar arăta o lume întoarsă la valorile traditionale, simple şi clar formulate, din textul următor? Vă rog să lecturaţi cu atenţie şi seriozitate:
A. Învăţături pentru femeie (şi nu numai)
Bărbatul are un loc în planul lui Dumnezeu şi, la fel, femeia are un loc în planul Lui.
1Tim.2:9-13 – Dumnezeu interzice femeii să se ridice deasupra bărbatului sau să-i înveţe pe bărbaţi, justificând acest lucru prin faptul că întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva. Bărbatul nu a fost făcut pentru femeie ci femeia pentru bărbat.
Azi în lume este o mişcare mondială care încearcă să-i facă pe bărbaţi egali cu femeile, să facă din căsătorie doar o relaţie de parteneriat. Femeia nu este la egalitate cu bărbatul iar căsătoria nu este un parteneriat. Presiunea socială care apare din această mişcare a egalităţii dintre femei şi bărbaţi se datorează democraţiei. Democraţia promovează egalitatea.
Lumea spune că cel mai mare rău, este războiul. Ce dă naştere la război? Conflictul, neînţelegerea, cearta. Ce dă naştere la conflict? Diferenţele de religie, de economie, de filozofie, de cultură etc. Cum previne democraţia războiul? Făcându-i pe toţi egali. Astfel lumea zice că toţi trebuie să devină egali ca să nu mai avem războaie. Deci dacă nu putem fi toţi la fel de bogaţi, atunci guvernul încearcă să ne asigure că toţi suntem egali: la fel de săraci! Democraţia zice că suntem egali, dar ea nu vine de la Dumnezeu, ea este împotriva Lui.
Se face presiune ca femeia să fie egală cu bărbatul şi în Biserică. E posibil ca femeia să fie egală cu bărbatul în Biserică? Nu! Egalitatea femeii cu bărbatul este împotriva familiei. Dumnezeu a lăsat, a stabilit o ordine în familie. Capul femeii este bărbatul.
[...]
Ef.5:22,23 – Hristos este capul Bisericii iar bărbatul este capul familiei. Când Biserica nu este în ordine avem încurcătură, confuzie, dezastru, probleme, lupte, lipsă de mărturisire eficientă, oamenii merg în iad. La fel este şi în familie.
Când pastorul nu este în regulă nici Biserica nu e în regulă. De asemenea dacă bărbatul nu este în regulă nici familia nu va fi în regulă. Bărbatul nu trebuie să dea femeii responsabilitatea de a fi capul familiei.
Tit 2:2,3 – Bătrânii trebuie să fie serioşi, treji, cumpătaţi, vrednici de cinste, sănătoşi în credinţă, dragoste, răbdare, îngăduinţă.
Femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie clevetitoare, nici dedate la vin.
Iată ce trebuie să înveţe femeile mai în vârstă pe femeile tinere: să-şi iubească bărbaţii şi copiii, să fie cumpătate, serioase.
Femeile care umblă din casă în casă cu bârfe cauzează multe probleme în Biserică. Femeile nu au voie să-şi bârfească soţii când se adună laolaltă.
Femeile în vârstă trebuie să înveţe pe cele tinere cum să-şi iubească soţii. Trebuie să fi învăţat(ă) cum să iubeşti. Mulţi oameni au crescut în familii unde dragostea nu a fost exprimată, nu sunt îmbrăţişări, sărutări, nu există declaraţii de dragoste. De aceea cineva trebuie să le înveţe pe aceste tinere soţii care nu ştiu să iubească să spună „te iubesc”, să accepte îmbrăţişările şi sărutările. Există multă tulburare în familia în care soţia nu ştie să iubească şi nu ştie cum să primească dragostea. Soţul şi soţia trebuie să se iubească reciproc.
[...]
Nevestele trebuie să fie cumpătate, discrete, nu cu gura mare. Dacă tu întreţii conversaţii cu cineva, nevasta nu trebuie să se bage peste tine cu vorba cu completări sau contraargumentări. E urât când nevasta vorbeşte în locul bărbatului. Femeia nu are voie să ia cuvântul neîntrebată în discuţiile teologice sau de orice fel ale bărbaţilor.
Femeia trebuie să aibă o viaţă curată, să aibă grijă cum se îmbracă. Noi nu avem nevoie de Izabele în familie şi în Biserică. Trebuie evitat faptul de a fi în pas cu moda. Noi nu trebuie să ne asemănăm chipului veacului acestuia nici măcar în privinţa îmbrăcămintei. Trebuie să ne îmbrăcăm modest şi cu bun simţ. Trebuie să evităm îmbrăcămintea extravagantă, săritoare în ochi.
Femeia trebuie să fie morală. Ea trebuie să-şi vadă de treburile casei. Bărbaţilor ţineţi-vă nevestele acasă. „Serviciul” soţiei este acasă, să îngrijească de casă, de bărbat, de copii (Prov.31:10-31). Şi aceste lucruri aparţin de învăţătura sănătoasă. Soţia trebuie să fie supusă numai bărbatului ei, dar dacă merge la serviciu ea trebuie să fie supusă şi şefului. Asta dă naştere la probleme în familie, la imoralitate. În unele familii sunt multe probleme şi cheltuieli şi este nevoie de două salarii dar idealul nu este acesta. Noi trebuie să ne ţinem de învăţătura sănătoasă. Copiii a căror mame muncesc la serviciu sunt mai răi, au un comportament mai rău decât copiii a căror mame stau acasă.
[...]
Încă mai discutăm despre poziţia femeii în lucrarea lui Dumnezeu, în ordinea Lui.
1Tim 5:14 recomandă văduvelor tinere să se căsătorească. Dumnezeu vrea ca tinerele să se căsătorească şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor.
Apropo de gospodină, esteticul dintr-o casă aparţine femeii. Bărbatul este doar cu aprobările şi complimentele. Unui bărbat nu-i stă bine să o urmărească pe soţia lui peste tot prin casă şi să critice ce face ea. Lasă-ţi nevasta să aranjeze casa după gusturile ei, precis vor fi mai bune decât ale tale.
B. Ordinea învăţăturii este o ordine istorică
1Cor.11:8,9 – Bărbatul nu a fost făcut pentru femeie ci femeia a fost făcută pentru bărbat. Dumnezeu a spus cu privire la Adam „o să-i dau un ajutor potrivit”. Eva nu era partenerul lui Adam. Dumnezeu nu a creat pe Eva pentru ai fi parteneră lui Adam ci a creat-o pentru Adam. Eva era împlinirea nevoilor lui Adam.
Mă voi adresa soţiilor: dacă familia ta (mama şi tatăl) nu are o părere bună despre soţul tău, tu de partea cui eşti? Soţia trebuie să fie de partea soţului, nu de partea mamei, tatălui sau a rudelor. Tu, ca soţie, nu trebuie să te laşi influenţată de mama, tata sau rude pentru a te pune împotriva soţului. Mai târziu veţi avea copii şi un copil răzvrătit se va certa cu tatăl său pentru că nu i-a convenit ceva, şi acest copil va încerca să te atragă de partea lui pe tine. Tu ca mamă ce vei face? Te vei lăsa influenţată de copil? Copilul doreşte să te pună şi pe tine împotriva tatălui său şi a soţului tău. Poate amândoi îl veţi face pe tata să se răzgândească. O să faci tu ca soţie aşa ceva? Copilul o să zică: „tata e prea aspru, e îngust la minte”. Tu, mamă, te vei duce să vorbeşti cu tata să-l faci să se poarte mai blând cu „puiul mamei”? De partea cui vei trece? Trebuie să treci de partea soţului! Soţia trebuie să ţină partea soţului totdeauna.
Soţia trebuie să fie aceea care să te susţină în lucrare, să te încurajeze. Soţia este pentru soţ. Dumnezeu ţi-a dat soţul tău ca să poţi fii pentru el. Soţia mea se îmbracă pentru mine şi cum îmi place mie. Când se îmbracă cu ceva mă întreabă: „Îţi place lucrul ăsta?“, şi dacă mie nu-mi place, ea se conformează. Ea îşi poartă părul cum îmi place mie. Găteşte cum îmi place mie. Deci am văzut că locul femeii în familie, în ordinea lui Dumnezeu este o ordine istorică.
C. Ordinea învăţăturii este o ordine logică
1Tim.2:12,13 scrie că „întâi a fost întocmit Adam şi apoi Eva”. Femeia nu are autoritate asupra soţului. Lucrul acesta este foarte important. În 1Pe.3:1, Dumnezeu nu vrea ca femeia să-i predice soţului ei nemântuit. Femeia nu are voie să invite predicatorul acasă la ea fără aprobarea soţului ei nemântuit. Când te invită o femeie la ea acasă ca să vorbeşti cu soţul ei despre Dumnezeu, totdeauna să te asiguri dacă soţul ştie că vei veni. Dacă soţul nu ştie că eşti invitat, nu te duce. Femeia nu are voie să uzurpe autoritatea bărbatului ei. [...]
Există şi vremuri când trebuie să asculţi ce spune soţia, însă ea nu trebuie să-ţi predice sau să-ţi dea învăţături. Asta aduce dezordine şi conflict în casă (Iacov 3:16). Pizma (invidia) duce la nelinişte, care duce la ostilitate, care duce la critică, ceartă, argumentări, luptă. Invidia duce la mânie, ostilitate, gesturi şi cuvinte răutăcioase care fac răni adânci.
D. Certurile în familie
Vorbesc încă despre ordine în familie şi despre învăţătura sănătoasă şi spun că soţul e capul familiei şi soţia trebuie să fie supusă.
[...] În familiile unde nu este acceptată crucea, faptele firii se văd bine. Câteva din faptele firii sunt luptele, discuţiile contradictorii, dezacordul, neînţelegerea, lipsa unităţii şi a armoniei. Există aceste lucruri în majoritatea familiilor? Da!
Iacov 3:16 ne arată unde duce pizma. Pizma este împotrivire faţă de avantajele celuilalt. Pizma duce la tulburare, luptă, tot felul de fapte rele. Ce invidiază soţia la soţ? Autoritatea lui, societatea şi mediul lui. Ea este nevoită să rămână acasă cu treburile casei. Ea trebuie să stea acasă ca să aibă grijă de copii. Toată ziua nu are cu cine să vorbească. Tu îţi vezi de treburile tale la muncă şi ea stă acasă. Ea crede că tu te simţi bine şi ea stă ca proasta acasă. Ea este invidioasă, te pizmuieşte pentru lucrul acesta, şi dă naştere înăuntrul ei la nelinişte, frustrare. Când vine soţul apare cearta, critica. Ea va zice: „Tu toată ziua eşti plecat, nu-ţi pasă de nimic, te simţi bine iar eu îmi bat capul aici acasă cu o mulţime de probleme, sunt singură şi mi-e urât, iar ţi-e nu-ţi pasă de mine. “
Şi acum să vedem ce invidiază soţul la soţie? Soţul invidiază faptul că ea poate sta acasă. El bate pe la uşi, tot la muncă, blestemat, hulit, o groază de probleme are pe cap, iar ea stă liniştită şi fără nici o grijă, acasă. Ea este în siguranţă acasă, ferită de probleme, de griji, de nevoi. Ea când se trezeşte îşi bea ceaiul liniştită. El vine acasă şi iat-o pe ea, e ora zece dimineaţa şi nu este încă îmbrăcată, ea bea cafea fără griji pe când el şi-a tocit deja un rând de pantofi de atâta umblătură. Deci asta invidiază soţul la soţie. Ea zice că-i este urât acasă fără el iar el zice că ea este fără griji şi ar dori să fie în locul ei. Aceste lucruri trebuie discutate şi rezolvate nu doar în familia ta ci şi în familiile din Biserica ta. Oamenii mântuiţi care vor să fie evlavioşi vor vedea altfel lucrurile. O soţie care vrea să fie bună, să facă pe placul soţului are această nelinişte în suflet, are ostilitatea, dar din cauza evlaviei ei nu dă drumul afară la această mânie ci o ţine înăuntru, o oprimă. Ce i se întâmplă când ţine înăuntru neliniştea şi mânia. Devine deprimată, tulburată, descurajată, ea gândeşte că lucrurile nu se vor îmbunătăţi. Această descurajare duce la disperare.
Deci în familii este invidie. Soţia invidiază autoritatea soţului, societatea lui. Soţul invidiază posibilitatea femeii de a sta acasă. În amândoi există nelinişte. Această nelinişte creşte şi ostilitatea creşte. El vrea să fie un bun creştin, o iubeşte, nu vrea să-i facă vreun rău. Se abţine de la unele porniri răutăcioase din el. Ea de asemenea este o soţie bună, îşi iubeşte soţul, vrea să fie o bună creştină, se abţine şi ea de la aceste porniri răutăcioase. Dar pizma şi ostilitatea ne-exteriorizată creşte şi creşte şi într-o zi: „BUUUMM!!” explodează şi se aud cuvinte urâte şi iese ceartă mare şi gesturi urâte ies la iveală. Apoi îţi pare atât de rău de ceea ce ai zis şi ai făcut. De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că Hristos nu este capul suprem al familiei, al bărbatului şi al femeii. Când sunt astfel de necazuri, ce arată ele? Că Hristos nu e capul bărbatului. Se rezolvă ceva prin ceartă şi argumentări? Nimic. Este nevoie ca bărbatul să aibă pe Hristos de cap şi să arate soţiei sale dragostea lui Hristos. Este vreodată Hristos neliniştit, tulburat de noi? Nu.
Reţineţi acum, vorbim despre casa ta, despre familia ta. Nu poţi să-i înveţi pe alţi despre familie până când familia ta nu este în ordine, în rânduială, bine chivernisită. Mulţi păstori nu mai sunt în lucrare pentru că familiile lor sunt un dezastru, în neorânduială.
[...] Stările tensionate şi certurile din familie pot apare din trei motive:
1. banii
2. disciplinarea copiilor
3. dormitorul conjugal
1Cor.7 – Soţii nu trebuie să se lipsească unul de altul. Uneori soţiile îşi lipsesc bărbaţii de trupul lor pentru a-i putea controla. Ele folosesc acest lucru ca să facă totul după cum le convine, să-şi realizeze dorinţele neîmplinite. Asta dă naştere la multă nelinişte, tulburare. Scopul nostru, nu este să reparăm aceste lucruri, ci să le eliminăm. Să eliminăm neliniştea, frustrarea. Cum? Bărbatul poate elimina neliniştea asta având pe Hristos cap. Când sunt certuri în casă, uşa este larg deschisă pentru Satan şi cu şiretenia lui va aduce multe probleme copleşitoare.
1Petru 3:7 – Când un bărbat este furios pe soţia lui, rugăciunile lui nu mai sunt ascultate. Acest fapt de a nu ne fi ascultate rugăciunile nu ni-l putem permite nicidecum. E greu să te rogi fără să primeşti vreun răspuns. Aşa că nu avem nevoie de certuri în familie care să împiedice rugăciunile. Niciodată nu vei putea predica în puterea lui Dumnezeu după o ceartă. Poate vei ceva face zgomot, dar nimic altceva. Când critici eşti firesc. Când critici soţia, familia, fraţii, surorile, păstorul, eşti firesc. Când critici chiar având dreptate eşti firesc.
E. A cui responsabilitate este ordinea în familie?
Dacă familia ta nu este în ordine cine este de vină? Soţul. El este capul familiei. Să nu dai vina pe soţie, pe copii, pe împrejurări, pe oamenii din biserică, pe lume sau pe diavol. Acceptă responsabilitatea. Când casa mea nu e bine, responsabilitatea este a soţului.
Efeseni 5:21 vorbeşte despre supunere. Înainte să se ceară nevestei să fie supusă bărbatului trebuie să existe o supunere reciprocă în familie. Este nevoie ca soţul să se supună ca să poată fi cap de familie. Soţia trebuie să se supună autorităţii soţului dar în acelaşi timp soţul trebuie să fie supus nevoilor ei. Nevasta trebuie să vadă, să simtă aceste lucruri. A fi capul familiei nu-ţi dă privilegiul să fi iresponsabil sau egoist adică să te îngrijeşti numai de nevoile tale.
F. Ce trebuie să ştie soţul despre soţie
1Petru 3:7 arată că trebuie să te porţi cu înţelepciune cu soţia ta. Sunt anumite lucruri care ar trebui să le şti despre ea. Nu poţi să-i împlineşti nevoile dacă nu i le cunoşti.
Gen.3:16 – Nu trăim într-o lume ideală. Avem un Dumnezeu ideal, un Domn ideal, o evanghelie ideală, o biblie ideală dar nu trăim într-o lume ideală. Lucrurile nu sunt aşa cum ar trebui să fie, cum a intenţionat Dumnezeu să fie. Căderea omului a schimbat lucrurile. Suntem creaturi căzute. Trebuie să acceptăm lucrurile aşa cum sunt. Trebuie să accepţi soţia aşa cum este. Nu după cum crezi că ar trebui să fie, ci aşa cum este. După cădere Dumnezeu arată trei lucruri care se vor întâmpla femeii:
F.1. Femeia este mult mai emotivă decât bărbatul
Ea este mult mai uşor de rănit sufleteşte decât bărbatul. Soţia trebuie protejată.
Ea nu ar trebui să se îngrijească de situaţia financiară a familiei. Bărbatul trebuie să ducă aceste poveri. Ea poate să-l ajute în disciplinarea copiilor, sau altele. Bărbatul nu are voie să lase responsabilităţile familiei în seama femeii. Bărbatul nu are voie să se scuze că-i ocupat cu lucrarea Domnului şi să-i zică nevestei să se ocupe ea de toate lucrurile casei. Nu este sănătos aşa.
Nu trebuie să spui soţiei tale toate problemele din Biserică. Nu-ţi împovăra nevasta cu problemele tale. E ca şi cum ai veni acasă ca să vomiţi. Nu-i umple şi ei capul. Nu te smiorcăi acasă. Fii bărbat. Cară-ţi singur povara, şi ţine-ţi casa dulce, fereşte-o de problemele din lucrare. Soţia ar avea griji în plus. Familia trebuie să fie colţişorul de rai unde să-ţi găseşti liniştea şi buna dispoziţie. Dacă vrei să fi tratat ca un prinţ, poartă-te cu nevasta ta ca şi cu o prinţesă.
Cânt.Cânt.1:2 – Femeile sunt mult mai romantice decât bărbaţii.
Primul lucru care dispare dintr-o căsnicie este romantismul. La început este foarte romantic dar mai târziu se răceşte. Bărbatul nu mai e romantic, însă femeia rămâne în continuare romantică. Ascultaţi, dacă vreţi să ştiţi ce doresc soţiile voastre să audă, citiţi „Cântarea Cântărilor” şi învăţaţi să le spuneţi aceste lucruri. Admiră-i ochii, gâtul şi apoi lucrurile devin foarte intime. Soţia ta trebuie să ştie de la tine că ea întotdeauna te stârneşte la dragoste. Femeilor le place să le spui aceste lucruri şi nu se satură să le audă la un an, la zece ani, la douăzeci de ani, la patru zeci de ani. Soţia rămâne pentru totdeauna romantică. Faptul că tu îi arăţi ei că o placi, îi dă ei un sentiment de siguranţă în căsnicie. Asta o face pe ea să simtă că-şi îndeplineşte bine datoria, că în ochii tăi ea încă este cea mai frumoasă. Poate cu trecerea timpului, după naşterea câtorva copii ea se va „rotunji puţin” dar încă trebuie să-i spui că o iubeşti, că fără ea nu şti ce te-ai face, că o adori şi o apreciezi. Bărbaţii, în general, nu au nevoie să audă astfel de lucruri. Le place să audă „te iubesc” dar pot trăi şi fără aceste declaraţii de dragoste. Femeile nu pot trăi fără aceste declaraţii de dragoste, se simt frustrate fără ele. Dacă bărbatul împlineşte aceste nevoi romantice soţiei lui şi soţia va împlinii nevoile bărbatului.
F.2. Despre sarcina femeii şi naştere (Gen 3:16)
Femeia trebuie să accepte această însărcinare de la Dumnezeu.
În familie, soţul şi soţia trebuie să discute şi să clarifice aspectul acesta şi anume: la câţi ani de căsnicie faci copiii. Tu ca soţ trebuie să înţelegi ce implică naşterea unui copil pentru femeie, să vezi ce simte ea vizavi de acest lucru. E mult mai bine pentru familie să stai să discuţi aceste lucruri cu soţia. Sunt convins că sunt familii în care aceste lucruri nu sunt discutate. Femeia naşte copiii cu durere. Dorinţa ei se ţine după tine. Bărbatul, omul lui Dumnezeu îşi centrează atenţia în lucrarea lui Dumnezeu şi asta îl împlineşte. (Aici discutăm despre cum să te porţi cu soţia ta cu înţelepciune.) Dorinţa femeii este centrată asupra bărbatului ei. Tu însemni mai mult pentru soţia ta decât înseamnă ea pentru tine. Ea te preţuieşte mult mai mult pe tine decât o vei putea preţui tu pe ea. Trebuie să ţii minte acest lucru. Trupul femeii satisface bărbatul. Trupul bărbatului nu este destul pentru a satisface pe femeie. Ce a făcut Hristos pentru Biserică? S-a dat pe Sine. Soţul trebuie să iubească soţia cum a iubit Hristos Biserica. Dorinţa soţiei se ţine după soţ. Adică responsabilitatea lui e doar să-şi dea trupul soţiei lui pentru a-i satisface plăcerile sexuale? Asta rezolvă totul? Asta împlineşte dorinţa ei? Nu! Soţia ta nu-ţi doreşte doar trupul, ci te vrea pe tine. Dorinţa ei se ţine după tine. Vrea să vadă că tu eşti gata să i te dai ei. Să fii bun cu ea chiar şi atunci când nu ai motive să arăţi bunătate faţă de ea. Să-ţi faci timp pentru ea, să-i arăţi dragoste, afecţiune, s-o săruţi, s-o îmbrăţişezi, să-i spui că o iubeşti şi că e singura femeie din viaţa ta, să-i spui că ea este cel mai de preţ lucru de care ai avut parte în afară de Hristos.
F.3. „el va stăpâni peste tine”
Când va stăpâni bărbatul peste femeie? Când vor avea loc lucrurile discutate mai devreme. Femeile sunt mai emotive decât bărbaţii, sunt mai temătoare.
[...]
Atenţie, câteodată nevasta ta te va pune să faci lucruri neînţelepte dar ele intră sub responsabilitatea ta. Unul din motivele pentru care Dumnezeu l-a certat pe Adam a fost că a ascultat de glasul nevestei sale. Uneori, soţia are idei bune dar câteodată nu sunt chiar aşa de bune. Totuşi, indiferent din care parte vine ideea, bună sau rea, responsabilitatea este a soţului.[...]
Dumnezeu dispreţuieşte o balanţă greşită. E bine să ai părtăşie cu soţia ta, ajutând-o la unele lucruri de femeie dar să nu preiei tu munca ei în totalitate. Dumnezeu nu suportă schimbarea rolurilor. Dumnezeu nu vrea ca tăticul să aibă grijă de casă şi mămica să meargă la serviciu. Aşa nu e drept.
Din ratiuni personale, am eliminat paragrafele care faceau referire la pasaje sau modele biblice relevante. Însă, pentru o lectură completă a textului, vă invit aici, să aprofundaţi.
* Nota autorilor sitului: Acest material este reprodus după predicile ţinute de Dr. Allen Jones, în Biserica Creştină Baptistă din Alba Iulia, în martie 1996, cu ocazia reuniunii absolvenţilor Şcolii Biblice.
Jurnal de bord
Posted by: carlitos on: 01/11/2009
Este ultima zi a primului meu trimestru de sarcină. Per ansamblu, mă simt foarte bine. Au fost, însă, modificări şi situaţii care mi-au dat mult de furcă în decursul acestor prime 13 săptămâni…
Iată bilanţul acestei prime perioade de sarcină, pentru posteritate:
* M-am îngrăşat 4 kg şi am urcat o mărime la sutien, în prima lună (în care am avut şi dureri de sâni îngrozitoare), după care m-am oprit.
* Am mers la toaletă, noaptea, de 4-5 ori şi am mâncat minim o dată, înainte de 4 dimineaţa. Acum am scăpat, nu mă trezesc să mănânc deloc până la 6 dimineaţa, iar la baie merg maxim de 2 ori.
* Am avut două sesiuni de răceală, tratate cu miere, ceai cald, fructe şi stat în pat. Şi câteva reprize de migrene cum nu credeam că aş putea suporta, fără un pumn de antinevralgice. Am plâns de durere, ca un copil. De altfel, durerile de cap au rămas acum marea mea spaimă, aş face orice să le evit.
* Am avut zile bune, cu poftă de mâncare şi bună-dispoziţie, dar şi zile cu rău constant, de dimineaţă până seara, nu atât de puternic încât să vomit şi să-mi treacă, dar suficient de rău încât să nu-mi treacă cu nimic.
* Am vărsat o dată de la morcovi cruzi, o dată de la pastă de dinţi, o dată de la polen şi de câteva ori de la migrene, tuse şi spălat pe dinţi.
* N-am avut niciun fel de pofte bizare, cu care să-l trezesc pe D. în mijlocul nopţii şi să-l trimit la magazin, încă mi-a fost deseori poftă de orice am văzut în mâna sau farfuria altuia. Am renunţat la dietă şi am mâncat orice mi-a picat bine (în special cartofi şi ducliuri), motiv pentru care am şi acumulat deja cele 4 kg.
* Pot să jur că undeva în săptămâna a 11-a, într-o seară liniştită, am simţit o bătaie de aripi în partea stângă a burţii, firavă şi delicată, dar diferită de orice fel de crampă abdominală sau activitate intestinală probată până atunci.
* Am o poftă teribilă de somn dupamiaza, cănd mă întorc de la birou, însă majoritatea nopţilor acestui trimestru au fost albe şi nesfârşite… după 3 dimineaţa nu mai reuşesc nicicum să dorm adânc, număr orele şi mă foiesc în aşternuturi, teribil de obosită şi plictisită crunt. Iar dimineaţa sunt un zombie mic cu burtă mare, indispusă şi gata de atac la beregata oricui.
* Mi-e rău zilnic în mijloacele de transport, nu reuşesc să circul nici 3 staţii fără să-mi întorc stomacul pe dos. În ultimele zile am simţit tot mai pregnant această stare de rău şi în maşină… deci drumurile acasă vor fi un mic calvar.
* Am depăşit faza răului de la mirosuri de mâncare însă, de câteva săptămâni, nu mai pot tolera niciun fel de miros cosmetic: săpun, cremă, detergent, pastă de dinţi… Spălatul pe cap a devenit un coşmar, parfumul e o tristă amintire ce zace pe un colţ de mobilă de săptămâni întregi, am bătut hypermarketurile în căutarea celor mai proaste deodorante şi alte cosmetice, care să nu miroasă a nimic!, spălatul pe dinţi e o luptă continuă cu voma, rufele praspăt spălate îmi dau dureri de cap şi crize de tuse, iar braduleţii odorizanţi de maşină sunt cel mai mare duşman al meu.
* Au început să-mi sângereze gingiile, dar cred că e semn bun: înseamnă că în organism creşte fluxul sangvin şi nivelul de sânge, cirrculaţia este accelerată iar măzărichile au început să-şi ceară partea lor.
* Încă îmi cade părul, deşi aştept cu mare emoţie perioada în care se spune că niciun fir nu-mi va mai părăsi pielea capului, până după naştere… dar când, când, când???
* Burtica creşte vizibil, am trecut la prima mea pereche de pantaloni de gravide, în care mă simt mult mai confortabil decât în vechii blugi.
* Stau prost cu nervii. Mă indispun din orice, mă supără tot felul de nimicuri, sunt hiper-sensibilă la orice remarcă verbală, mă irită oamenii, mă scot din minţi problemele de la birou şi nu mai reuşesc să ma controlez, mă oboseşte să socializez şi nu mai am răbdare de problemele altora; în genere aş face orice să fiu lăsată în pace şi să nu văd faţa nimănui, decât atunci când vreau eu. Sunt urâcioasă şi posacă, iar ceea ce-mi displace cel mai mult este să primesc tot felul de sfaturi şi opinii pe care nu le-am cerut nimănui.
* Am dureri frecvente de spate şi bazin, atât de la statul în picioare, cât şi de la vegetatul pe scunul de la birou. Mda, şi de la prea mult stat în pat…
Zilele trec încet, fără evenimente, iar eu număr ca deţinuţii AMR-urile până la urmatoarea ecografie, apoi iar şi iar… E prea devreme să facem planuri, cumpărături, aranjamente, însă avem o mulţime de lucruri de rezolvat şi încercăm să le facem încetul cu încetul, înainte să intrăm în criză de timp.
Mi-e bine, da. Nu-s eu cea mai optimistă şi jovială mămică, dar mă simt bine aşa cum sunt, cu “păsărelele” mele.
Oficial, am păşit în luna a patra! Ce mari suntem deja!
p.s. Aşa arăta astăzi burtica noastră:
Îmbrăcăminte pentru gemeni
Posted by: carlitos on: 30/10/2009
Iar dacă vor fi de acelaşi sex, am găsit un set de tricouri absolut geniale, pe care abia aştept să le folosesc!
Mulţumesc, Tomato! :-*
Se joaca cu noi: