Copiii nu se nasc răi

Posted by: Carla on: 02/09/2010

• In: Scrise de mama
• Comment!

Iată un exemplu de “educație”.

Ne aflam pe coridorul unei policlinici, așteptându-ne rândul în fața ușii unui cabinet medical.  O mămica își face apariția însoțită de băiețelul ei de vreo 3 anișori, bandajat pe una din arcade. Se așează amândoi pe scaune, moment în care copilul o întreabă ceva. Mama îi răspunde răstit:

-Taci, măi, vorbește mai încet!…

-De ce? întreabă copilul mirat, evident tot cu voce tare.

-Pentru că ești rău, de aia! îi răspunde mama iritată.

-Da ce-am făcut?! întreabă din nou copilul, mutându-se pe un alt scăunel liber.

-Taci odată și nu te mai mișca de pe scaun, nu mai fi rău că te las singur la nenea doctotul să te doară când îți scoate firele și să plângi, să te înveți minte! Vrei să te las singur?! Vrei să te doară?! Vrei, de aia ești așa rău?!?!

-Da, vreau! țipă copilul amuzat până și el de aiurelile maică-sii, dar mai ales de ecoul pe care vocea sa îl făcea pe coridorul lung și gol.

Este ușor de ghicit că băiețelul, din acel moment, a făcut tot posibilul s-o enerveze pe mă-sa, să vorbească tot mai tare pe măsură ce individa țipa la el să tacă, să se mute de pe un scaun pe altul doar ca să-i demonstreze mamei că nu se întâmplă nimic dacă face asta – fiind toate goale, să se agite tot mai tare, spre exasperarea totală a femeii… Iar acestă mamă se purta cu copilul ei ca și cum a fi rău era o boală pe care copilul o luase punând mânuțele pe unde nu i-a dat ea voie, iar acum trebuia să-l pedepsească pentru vina lui exclusivă de a fi rău. Ea, sărăca, n-avea absolut nicio vină!

-Vrei să te bat?! Termină odată, nu ți-e rușine?! Nu mai fi rău că așa te bat aici, de nu te vezi!

***

Niciun copil nu se naște rău.

Copilul nou-născut e pur, curat, cuminte și gol de orice noțiune de bine sau rău.

Copilul mic plânge pentru că e flămând, sau îi e frig, sau are nevoie de mama sa, sau are colici, sau e speriat, sau e cu scutecelul plin… nu pentru că e rău!

Copilul strică, sparge, răstoarnă  lucruri – pentru el lipsite de valoare – pentru că acesta e felul în care el descoperă lumea din jurul lui… Te întrerupe din discuția cu un alt om mare pentru că simte nevoia să participe activ la ceea ce tu faci, simte nevoia  să-ți atragă atenția asupra lui… Copilul n-are astâmpăr să stea nemișcat pe locul unde tu-l așezi pentru că e  activ și prea plin de energie ce trebuie consumată! Își murdărește hăinuțele pentru că, jucându-se, a fost prea fericit de momentul lui, nu pentru că e rău! Copilul face mofturi la mâncare pentru că așa îsi exersează el voința, sau pentru că întradevăr nu-i place gustul sau poate e sătul…  și nu spune poezia învățată pentru că e timid, sau poate obosit în acel moment… și nu pentru că e rău.

Copilul tratat astfel nu-și mai manifestă afecțiunea pentru părinții săi din cauză că se simte devalorizat, nu pentru că… ar fi rău.

Dar devine rău.

Se naște bun și pur, însă devine – în timp – ceea ce mama sa îl numește mereu: rău. Devine ceea ce este învățat că este… și se comportă ca atare. Spune-i copilului că-i rău de câte ori te întrerupe dintr-o discuție și te va întrerupe din ce în ce mai des. Ceartă-l și numește-l rău în fața unor străini, fă-l de rușine ca să-i dai, vorba-vine, educație, și te va face și el de rușine mereu. Spune-i mereu că este rău și-l vei învăța că așa este normal să fie…

Mecanismul e foarte simplu: copiii sunt produsul exclusiv al educației primite de la părinții lor. Devalorizează-ți copilul și el va învăța că nu înseamnă nimic ca om, va fi frustrat și se va manifesta mereu într-o manieră distructivă. Ceartă-l și impune-i limite pe care nu le înțelege, iar el va încerca mereu să le depășească, să vadă ce e dincolo de ele, cu riscul de a fi din nou pedepsit și certat. Ignoră-l, ține-l la distanță de tine și el va încerca mereu să îți atragă atenția, în singurul mod pe care-l cunoaște: prin a fi “rău” într-un anume fel, pentru că știe că acel tip de comportament al său este cel la care obține un răspuns de la tine.

Există o mulțime de sinonime cu care un copil poate fi numit oricum altfel, dar nu rău. În funcție de conjunctură, copilul poate fi obraznic, neastâmpărat, gălăgios, mofturos, agitat, răsfățat, bandit, leneș, neascultător, dezordonat, îndărătnic, sămânță de scandal, guraliv, neatent, murdărici, somnorici, bosumflici și câte altele!… De ce să nu folosim aceste apelative, mult mai blânde și mai  pline de sens?! Numindu-l astfel, copilul va înțelege efectele acțiunilor sale la modul personalizat, va putea face diferențe clare între ceea ce a greșit acum și ceea ce te-a supărat la el mai devreme: acum a fost, de exemplu, gălăgios, iar mai devreme neatent…  sună cu totul altfel și mult mai explicit decât a fi “rău” pur și simplu. Copilul va putea, ajutat de tine ca adult, să-și corecteze anumite greșeli, să nu le mai repete, învățând să fie mai “bun “, dacă înțelege ce a greșit și în ce fel a fost “rău“.

Personal am decis, încă de la nașterea măzărichilor, să nu le numec rele niciodată și, de câte ori voi simți nevoia să le cataloghez cumva, să-mi iau un răgaz de câteva secunde pentru a găsi un sinonim adecvat contextului. Îmi voi crește copilele valorizându-le trăsăturile pozitive, compensând minusurile punând mereu accentul pe calități, învățându-le să aibă încredere în ele și oferindu-le mereu o explicație pentru greșelile lor. Știu că fetele mele, la fel ca toți ceilalți copii, nu vor fi rele decât dacă le voi învăța eu să fie așa, printr-o atitudine ostilă și distructivă…

Și-mi vine să le strâng de gât pe toate mămicile care – în absoluta lor ignoranță (și-mi asum această insultă) – își educă copiii spunându-le mereu că sunt răi și uitând că, pentru felul în care și-au educat copilul, “meritul” le aparține în exclusivitate!

Etichete: copii buni, copii rai, cresterea si educarea copiilor, de ce este copilul rau